De câte ori te-ai trezit dimineața simțind că spatele e un zid de piatră? De câte ori te-a strâns stomacul ca într-un clește înainte de o discuție grea sau ai simțit cum tâmplele îți pulsează de durere după o zi în care ai tăcut prea mult?
De cele mai multe ori, reacția noastră este una de revoltă: „Nu acum! Nu am timp de răceală. Nu am timp de durere. Corpul meu mă lasă când am mai mare nevoie de el.”
Dar adevărul, cel pe care îl învățăm abia când începem să ne ascultăm cu adevărat, este altul: Corpul tău nu te trădează. El este singurul care are curajul să îți spună adevărul atunci când mintea ta îl ignoră.
Mesagerul care nu știe să mintă
Mintea unei femei este expertă în negocieri. Ne spunem: „Mai rezist puțin”, „Încă un proiect și mă odihnesc”, „Nu contează că mă doare, trebuie să termin curățenia”. Mintea poate fi păcălită cu cafea, cu ambiție sau cu vinovăție.
Dar corpul? Corpul nu știe să mintă. El este depozitarul tuturor cuvintelor pe care nu le-ai rostit, al tuturor lacrimilor pe care le-ai înghițit ca să nu pari slabă și al tuturor responsabilităților care nu erau ale tale, dar pe care le-ai ridicat de jos.
Simptomele sunt „șoapte” care devin „strigăte”
Când corpul tău te doare, el nu vrea să te pedepsească. El încearcă să poarte o conversație cu tine.
- Nodul în gât: Este de multe ori adevărul tău care stă blocat acolo. Sunt lucrurile pe care ai vrut să le spui, dar le-ai îngropat de teamă să nu superi pe cineva.
- Greutatea de pe umeri: Nu e doar oboseală fizică. Este greutatea controlului, senzația că dacă tu slăbești strânsoarea, totul în jurul tău se va prăbuși.
- Insomnia: Este mintea care încearcă să rezolve noaptea ceea ce inima nu a putut accepta ziua.
- Problemele de stomac: Sunt situațiile „greu de digerat” din viața ta, pe care le-ai acceptat deși îți făceau rău.
Boala ca o ultimă formă de protecție
Ai observat că deseori ne îmbolnăvim exact când avem o pauză? În prima zi de concediu sau imediat după un eveniment mare de care ne-a fost teamă. Asta se întâmplă pentru că trupul tău a stat „în alertă”, protejându-te cu ultimele resurse.
Când te îmbolnăvești, corpul tău de fapt te forțează să faci ceea ce tu nu ai avut curajul să faci singură: să te oprești. Febra, amețeala, durerea – toate sunt bariere pe care corpul le ridică în fața ta ca să te împiedice să te mai rănești mergând înainte pe un drum care te epuizează.
Cum începem să ne ascultăm?
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci prezența unei prietenii între tine și trupul tău. Iată cum poți începe să te împaci cu el:
- Nu-ți mai certa simptomele. Când te doare ceva, în loc să te enervezi, întreabă-te: „Ce vrea să-mi spună durerea asta? Unde am exagerat azi? Ce am ignorat?”
- Onorează limitele fizice. Dacă simți nevoia să dormi, nu e lene. Este corpul tău care își face „mentenanța”.
- Fă pace cu oglinda. Corpul tău a dus sarcini, a crescut copii, a supraviețuit nopților albe și stresului. Nu-l privi doar pentru cum „arată”, ci pentru tot ce „poate” și pentru cât te-a protejat.
Un act de iubire de sine
Controalele medicale anuale, analizele de sânge, programarea la medic nu trebuie să fie surse de frică. Priviți-le ca pe o întâlnire cu cel mai bun prieten. Te duci la medic nu pentru că ești „defectă”, ci pentru că iubești casa în care locuiești.
Să ai grijă de sănătatea ta este cel mai puțin egoist lucru pe care îl poți face. Pentru că o femeie care este bine cu corpul ei este o femeie care are forța să radieze lumină și celor din jur, fără să se stingă pe sine.
Tanti Stela te îndeamnă: Data viitoare când simți o durere, nu te mai supăra pe ea și nu-i mai întoarce spatele. Oprește-te o clipă, pune-ți mâna acolo unde te doare — pe piept, pe tâmple sau pe stomac — și respiră adânc. Spune-i trupului tău, ca unei vechi prietene: „Te aud. Îți mulțumesc că mă avertizezi când drumul e prea greu. Sunt aici, nu te mai ignor și am să am grijă de noi două.”
Corpul tău este singurul care a fost cu tine în fiecare secundă din viața ta. Nu crezi că a venit timpul să-l iei de mână și să mergeți mai departe împreună, nu unul împotriva celuilalt?
Ți s-a întâmplat și ție ca trupul să-ți spună „stop” înaintea minții? Hai să vorbim despre asta în comentarii. Uneori, simplul fapt de a recunoaște că suntem vulnerabile ne vindecă pe jumătate.
